Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Per atac cu Luminița Avram și Oana Cueșdeanu.
Bună ziua, stimați ascultători, bine v-am regăsit!
Știm cu toții că nu există persoană care să nu aibă sau să nu fie avut conflicte acasă, la serviciu, la școală, în trafic sau poate chiar pur și simplu pe stradă.
Cu siguranță ați auzit, sau dacă nu chiar dumneavoastră, v-ați exprimat de multe ori spunând mi-a sărit țandăra, îmi crește tensiunea de nervi, scot flăcări pe nas sau pe urechi, îmi ies ochii din orbită, dacă mă enervez, explodez, sar scântei sau tot felul de expresii de genul acesta și în limba română cred că avem suficiente vorbe de duh în felul în care ați auzit adineauri, pentru că suntem impulsivi de multe ori și uneori reacționăm violent, nu neapărat violent să fii prin violență fizică, ci prin violență verbală și poate că ar fi bine să fim ajutați să gestionăm aceste reacții, aceste conflicte pe care le avem cu cei din jurul nostru.
De ce să le gestionăm?
Pentru că viața noastră s-ar putea îmbunătăți dacă am ști să gestionăm aceste conflicte.
Alături de mine se află din nou astăzi Oana Cueșdeanu, psiholog la Centrul de Psihoterapie Positiv for Mureș.
Bună, Oana, mă bucur mult că ești din nou alături de noi. Te salut pe tine și pe toți ascultătorii care ne urmăresc pe Facebook Radio Târgu Mureș.
Vă salut și eu și vreau să spun că mi-era dor de vibe-ul ăsta ardelenesc. Mă bucur foarte tare să te re-aud. Pot să spun că chiar dacă am fost fondatorul Centrului Positiv4Mureș, acum sunt doar colaborator. Pentru că eu sunt… Uite, am venit în București și aici am început alte colaborări. Pot să spun că sunt proaspăt colaborator al clinicii Cronos Med. Deci, chiar dacă mi-am schimbat poziția geografică, sunt lipită încă de voi.
Dar tot pozitiva ai rămas. Oana, te rog foarte mult să ne ajuți astăzi să încercăm să înțelegem de ce reacționăm într-un anumit fel, aș spune impulsiv, așa am început pe acest ton, am început emisiunea de astăzi și de ce se întâmplă asta poate ar fi bine să cunoaștem și motivele pentru care reacționăm așa și până la urmă ce putem face ca să schimbăm lucrurile și să ne fie mai bine în relațiile cu cei din jurul nostru.
În opinia mea, noi ne certăm ca să creștem, pentru că este singura formă prin care ne putem maturiza. Pornim de la conceptul Eu, pentru că suntem crescuți acasă, la mama și la tata, într-un concept foarte narcisic, așa, narcisismul primar îi spunem noi și ajungem în relații și acolo învățăm concepte noi legate de ce înseamnă noi, noi într-o relație, indiferent cine este cel din fața noastră. Asta presupune să renunțăm la așteptări și să încercăm să vedem realitatea și cu ochii celorlalți, să punem în joc între noi și partea de empatie. Uite, dacă vrei să dăm un cadru foarte simplu pentru discuția noastră, imaginați-vă că suntem ca pe un teren de tenis. Eu sunt în terenul meu, tu ești în terenul tău, exact așa cum ne vedem acum pe Zoom și fiecare ar trebui să fie conștient de poziția pe care o are. Adică ne certăm, în primul rând, pentru că nu ne auzim propria voce, pentru că avem așteptări că celelalte trebuie să fie ca noi, să ne răspundă așteptărilor aici și acum, exact când eu am nevoie, pentru că suntem suficient de imaturi să credem că îl putem schimba pe celălalt. Acesta este un fenomen care m-aș bucura să renunțăm la el. Schimbarea se produce doar atunci când eu îmi doresc și doar atunci când eu conștientizez și eu devin responsabil de schimbarea mea.
Ne certăm pentru… pentru ce ne mai certăm? Faptul că nu înțelegem diferențele dintre noi. Din perspectivă biochimică, femeile sunt extrem de diferite față de bărbați în ceea ce privește creierul. Femeile, în momentul în care se ceartă, ce este studiat de cercetători este faptul că li se activează centrul vorbirii. Atunci când sunt în conflict, femeile au nevoie să vorbească din ce în ce mai mult. Asta este motivul pentru care alergăm până în balcon după soțul nostru și începem să povestim în continuare, furtunos ca el să ne audă. În momentul în care bărbatul este într-o altă poziție, în momentul în care el este în conflict, i se activează nevoia de a lua o pauză. Îi crește foarte mult nivelul de stres, nu știe cum să gestioneze acest lucru și singura cale pe care o alege este evitarea să plece din relație în momentul de conflict maxim.
De ce ne mai certăm? Pentru că avem păreri diferite și asta nu știm cumva să folosim ca și resursă. Ar fi foarte important să înțelegem că două creiere, dacă știu să comunice împreună, dacă două creiere știu să aibă un sens comun, adică ne punem pe terenul de tenis pentru ca să ne distrăm, pentru ca să câștige unul dintre noi, pentru ca să demonstrăm ceilalți cât suntem de buni. Deci dacă nu avem un sens comun între noi, atunci categoric ajungem să ne certăm și ajungem la discrepanțe. De ce se întâmplă aceste lucruri după ce multă vreme oamenii nu au avut aceste conflicte, adică soț, soție sau poate doar cuplu, nu neapărat vorbind despre bărbați, femeie, căsătoriți, se înțeleg foarte bine și după o vreme toate aceste lucruri parcă ies la suprafață. Păi luna de miere nu poate să ține infinit, știi? Indiferent cu cine începem o relație, avem etape diferite. La început, bineînțeles că suntem dominați de zona, dacă mă refer la cupluri, suntem dominați de zona emoțională, suntem extrem de, cumva, furați de toată strategia asta hormonală și îl vedem pe celălalt ca un prinț sau ca pe o prințesă, nu-i vedem foarte clar. Ulterior, începem, dacă ne mutăm în aceeași casă, să împărțim responsabilități și atunci începem să ne vedem un pic mai clar, adică ni se dezaburesc ochelarii și începem să îl descoperim pe celălalt, că nu este chiar așa cum mi-am imaginat. Adică îl scot din rol de prinț și acum îl pun în rol de, nici nu știu, de om cu care trebuie să îmi împartă aceeași casă, același teritoriu și bineînțeles că aici apar discrepanțe de nevoi pe care noi nu știm să le exprimăm. De foarte multe ori, în loc să folosim o comunicare telegrafică, o comunicare directă, o comunicare coerentă, corectă, ne rămân în minte agățate o grămadă de fraze pe care nu le exprimăm și celălalt nici măcar nu le poate auzi. Adică, uite, îți dau un exemplu recent. Acum l-am luat la mine, miroase foarte tare a friptură pentru că l-am rugat pe soțul meu să o îngrijească până merg să-mi iau o cămașă pe mine. Bineînțeles că friptura s-a ars și el mi-a zis ok, s-a ars pentru că nu mi-ai spus decât că pleci, nu că trebuie să îngrijesc și să pun mai multă apă sau să dau focul mai mic. Adică, tocmai despre asta este vorba. În momentul în care comunicăm, ar fi bine să ne punem în bocancii celorlalți și să încercăm să transmitem mesajul curat în așa fel încât celălalt să ne asculte.
E o greșeală de educație în familia de bază pentru că aceste cupluri tineri, să presupunem că sunt doi tineri care încep o relație, au la început o manifestare mai tandră unul față de celălalt, trecând peste problemele sau implicațiile hormonale. El aduce flori, este drăguț, vorbește frumos, pe urmă începe să se relaxeze. Lui de fapt nu-i plac florile sau nu-i place nici măcar să ia florile de la florărie și să fie văzut pe stradă cu buchetul. Nu este tot timpul atent la exprimare. Și apare acea relaxare când omul devine de fapt el, el, soțul sau bărbatul, femeia. La început gătește, vine cu surprize, e drăguță, e cochetă, se îmbracă, se aranjează, pe urmă se relaxează. Nu mai vrea toată ziua să aibă grijă de ea și apar fiecare să se dezbracă de, nu știu, sau de masca jos să spunem. O mască nu neapărat că a fost o prefăcătorie totală, dar renunță la efortul acela pe care îl făcea de dragul celuilalt.
La fel poate să se întâmplă și la serviciu. Când cineva se angajează la început, este drăguț, încearcă să fie prietenos cu toată lumea și pe urmă renunță la acel efort de a fi amabil și prietenos și de aici apar conflictele. Așa este, doar că dacă pornim de la o idee general valabilă, conflictul este esența comunicării și dacă înțelegem că cuvintele noastre pot să taie mai adânc decât bisturiul, o să putem deveni cumva dirijori ar artei comunicării în conflict. Tu mi-ai spus lucruri extrem de importante. În primul rând m-ai întrebat despre concepte, adică dacă învățăm să ne certăm și unde învățăm să ne certăm, sigur că învățăm în familile de bază. Acum amintiți-vă ce știați despre ceartă. Eu mi-am descofraz în care spunea, ne spălăm rufele în familie, adică deja de atunci am învățat că atunci când te cerți trebuie să pui politețea și sinceritatea la loc de cinste, să nu mă audă ceilalți. Am învățat că a te certa nu este tocmai confortabil sau nu este tocmai conform cu normele și valorile sociale.
Deci învățăm tot felul de concepte vis-a-vis de ceartă și asta cumva ne îngreunează misiunea. Adică părinții mei nu au fost capabili să se certe aici și acum și după regulile lor personale, dar eu pot încerca să fac acest tranzit și să-mi inventez eu strategii prin care să fiu foarte aproape de partenerul meu. Apoi mi-ai povestit despre flori și despre faptul că femeia gătește. Sigur, la început de relație vrem să ne cucerim până îl prindem pe celălalt în convivia noastră și apoi nu-i mai dăm drumul. Eu am văzut de foarte multe ori relațiile de cuplu ca un business, dacă vrei. Deci este foarte simplu. Ce-o dă și ce primești. Dacă am un business, eu dacă nu depun efort, el nu are cum să fie funcțional.
Adică suntem doi oameni care, atenție, trebuie să aibă roluri extrem de bine definite. Noi uităm de acest fapt. Femeia ca să gătească trebuie să fie și feminină, să fie vulnerabilă, să știe să ceară, să spună nu mai pot, ajută-mă. Ea nu trebuie să le facă pe toate. Dar foarte des, în momentul în care ne căsătorim și ajungem în aceeași casă, femeia alege rolul de mamă în relația cu soțul sau cu prietenul, nu neapărat rolul de soție. Uită să fie feminină, uită să fie frumoasă, uită să zâmbească, pentru că este copleșită de acel trebuie să fac cum făceau poate părinții sau bunicii noștri. Acum trebuie să ne flexibilizăm. Suntem într-o societate modernă în care rolul muncii este pe primul loc. Nu mai avem atât de mult timp pentru familii și dacă nu suntem deschiși pentru a iniția activități împreună, pentru a mă implica cu timp și cu răbdare în relația cu celălalt, bineînțeles că obosesc și devin foarte conflictual. La fel și bărbatul. Mi-ai spus că aduce flori. Eu chiar mă gândeam oare când am văzut bărbați cu flori pe stradă. Mi-am imitat de un simpatic client de-al meu care venise de o martie cu un buchet foarte frumos, dar era băgat într-o pungă să nu se vadă. Apropo de faptul că era rușine să iasă cu florile pe stradă. Ei, la început, da, într-adevăr ne aduc flori, dar după aceea uită de rolul lor de cuceritori. Și discute foarte multe ori despre acest rol important. Cine-l are în relație? Pentru că eu am spus și spun repetitiv, testosteronul este cel care face diferența. Adică o femeie care se simte validată, se simte valorizată, mai primește din când în când câte o atenție, asta poate să fie pur și simplu o îmbrățișare sau o vorbă bună, bineînțeles că își va activa latura feminină. Despre asta este vorba. Acum mai intervine un subiect foarte important, partea de plictiseală. Gândiți-vă că mâncăm în fiecare zi aceeași ciorbă. La un moment dat ne plictisim. Aici este greutatea în relațiile pe termen lung. Dacă suntem capabili să aducem noutate, să-l surprindem pe celălalt în permanență, să aducem senzitivitate în ceea ce privește relația dintre noi doi, să se bucure cel de lângă mine că este în această călătorie împreună cu mine, atunci pot să mențină această relație vie.
Adică exact așa cum spuneam legat de business. Nu aduc nimic, nu se întâmplă nimic, acțiunile sunt ale noastre, dar nu doar a unuia dintre noi. Și femeia și bărbatul au roluri extrem de bine stabilite în relații. Mereu am auzit în jurul meu oamenii care spun, da, tot timpul așteaptă de la mine ceva în plus, tot timpul vrea ca eu să facă asta, dar el nu face, dar tot timpul așteaptă. Cred că la asta te referi aici, Oana, și uite, mă gândeam, ar fi foarte interesant să auzim și să spun oamenii.
Noi discutăm aici, în studio, dar avem și un reportaj pregătit de colega mea, Emanuela Borobas, și vreau neapărat să urmărim acest reportaj, după care am să te rog pe tine să comentezi. Vă amintiți ultimul conflict pe care l-ați făcut cineva? Mai sunt conflicte în familie, dar acela n-am avut eu, punind mă în conflict. Înseamnă că sunteți o fire împăciuitoare. Da, da, da, da, da, da, da, cam așa ceva. Poate că am mai lăsat și de la mine, cu toate că eu sunt așa o fire mai puternică și vreau să mă impun, mai ales că am fost singură și am crescut cinci copii singură. Mă străduiam să mă impun, dar totuși trebuie să ajungem undeva la o înțelegere cu toți. Nu plac lucrurile clare. Noi doi, cu soțul, rezolvăm. Când vă supărați pe cineva, țineți mult supărarea? Eu nu, cu soțul da. Oare în general bărbații țin mai mult supărarea sau e mai bine? Nu cred, eu cred că bărbații țin mai mult supărarea, că nu poate să uite dacă cineva a făcut un conflict. Bine, bine, că este acolo în minte, dar eu și după aceea vorbesc și da. Nu prea am conflicte cu nimeni, că totdeauna încerc să mă comport în felul care să nu produc conflict cu nimeni. Chiar dacă aș avea, aș încerca să facem pașnic, agresivitatea nu duce la lucruri bune. Cum se zice, că un copil nu se crește cu bătaie. Că în caz dacă nu pot o vorbă frumoasă, și copilul ce vede, aia face.
Am învățat de la tata, că nu poți face pașnic cu urlături sau cu bătăi, ăla nu o să rezolvi niciodată. Probleme mai mare și conflicte mai mare iese din toatele. Deci trebuie să încercăm să trăim în așa fel și să ne comportăm, că este o problemă foarte bună.
Omul Sfintește Locul!