Că psihoterapeut cu experiență în terapia pozitivă și transculturală, am avut mereu plăcerea să vorbesc deschis despre fenomenele pe care le întâlnesc în muncă din cabinet.

Chiar dacă așteptarea este că un terapeut să ofere soluții la orice problema, am avut mereu îndrăzneala să așez atent lupa pe rădăcina problemei, nu doar pe o soluție de suprafață, pe principiul “nu iese fum fără foc”. Chiar dacă pare un proces mai dificil, odată ce ajungi să înțelegi ce ai de schimbat și care sunt comportamentele care îți îngreunează evoluția, poți schimbă ceea ce consideri nepotrivit. Acest mesaj l-am transmis în fiecare din aparițiile mele.

Sunt o prezență constantă în mass-media și asta pentru că am avut parte de colaboratori care au înțeles cât de valoros este procesul de schimbare într-o lume în care indicele de predictibilitate scade, lăsând loc anxietatilor generalizate.

Aparițiile TV, radio și podcast-uri mi-au dat oportunitatea să înțeleg valoarea cuvântului. Să spui mult în cuvinte puține și timp limitat e o adevărată provocare și un exercițiu în care vocea, mimica, gestică sparg limitările ecranelor.

Aceleași resurse, voce, mimica, gestică, timpul și valorizarea Dex-ului nostru interior ne pot aduce beneficii pe termen lung, odată ce le înțelegem profund valoarea.

Îmi amintesc un moment în care echipa TVR1 m-a informat cu atenție “la această emisiune avem cu 7 minute mai mult”… “7 este puțin am exclamat”, că să înțeleg ulterior cât de prețioase sunt acele minute pentru un post și un public dornic să capteze cele mai prețioase dezvăluiri.