Conflictul nu este ceartă!

Conflictul nu este o ceartă, așa cum se crede!

 

Conflictul este diferența dintre ceea ce îmi doresc și ceea ce se întâmplă de fapt.

Este normal și natural să ai parte de conflicte, ele fiind mereu alături de noi. Adică este normal să ai momente în care ceea ce visezi să se întâmple ajunge să se desfășoare diferit, supărarea și dezamăgirea apărând rapid.

Nu toate conflictele au impact semnificativ asupra noastră. Atunci când pierzi autobuzul, nu are impact atât de mare ca situația în care ești dat afară de la job.

 

Există 4 tipuri de conflicte:

1. Conflict actual;
2. Conflict bază;
3. Conflict interior;
4. Conflict cheie.

 

1. Conflictul acutual

Conflictul actual ne vorbește despre o situație acută sau cronică (a debutat cu mai mult timp în urmă) care are impact asupra prezentului. De exemplu, problemele de la locul de muncă, problemele financiare, moartea cuiva drag, încheierea unei relații, divorț.

Conflictul actual nu face referire la un eveniment ci la o situație cauzată de acest eveniment.

Exemple:

• Evenimentul legat de mutarea într-un oraș nou poate atrage în timp o insatisfacție cronică care va aduce un impact asupra calității tuturor ariilor vieții.
• Evenimentul legat de căsătorie poate aduce schimbări majore și un blocaj al satisfacției pe termen lung, mai ales dacă petrecerea timpului relaxat cu prietenii este mai important pentru tine decât împărțirea sarcinii de a face mereu curat prin casă și a gestiona responsabilitățile administrative ale căsniciei.

Evenimentul în sine nu trebuie să fie neapărat negativ. El poate fi neutru inițial, dar în timp va căpăta o valoare personală dată de modul în care analizezi acest eveniment.

Valoarea personală este construită încă din primii ani de viață prin regulile și normele învățate în mediul în care ai fost educat. Poți vedea această valoare personală ca pe ochelarii prin care vezi viața.

Dacă în timp apare un dezacord între valorile/nevoile pe care le-ai dezvoltat în familia de bază și valorile/normele date de situație, se va forma o dezamăgire continuă care va duce spre dezvoltarea unui stres emoțional sau tensiune conflictuală, o energie care se cere a fi eliberată. Dacă această tensiune nu va fi externalizată, în timp poate determina formarea unor simptome fizice care aduc modificări în comportamentul tău zilnic.

 

Conflict   ———-->  Tensiune conflictuală ———--> Simptom

 

De exemplu:

Te angajezi într-un job nou. Simți satisfacție la început, te pune în valoare acest job, dar după un timp realizezi că programul devine mult prea încărcat, te implici și în rezolvarea sarcinilor celorlalți și nu mai poți termina la timp toate obiectivele propuse așa cu obișnuia-i. Acest aspect îți produce frustrare, nemulțumire. În timp simptome precum oboseala, lipsa concentrării, problemele de memorie te pot copleși fără să înțelegi logic cum poate un job care îți place atât de mult să îți creeze astfel de stări. În concluzie, nu munca reprezintă o problemă. Ci faptul că nu reușești să îți răspunzi standardelor interne legate de ceea ce înseamnă pentru tine performanța în formula ei extremă de hiperactivitate.

Așa vei ajunge de la un eveniment dorit la un cumul de simptome:

• Evenimentul– angajarea mă duce în timp spre o Situație pe care o analizez prin ochelarii proprii – suprasolicitarea mea de la job.
• Conflictul – este legat de valorile mele în ceea ce privește implicarea în muncă (hiperactivitatea) și ajutorul mereu oferit celorlalți.
• Tensiunea conflictuală – nemulțumire permanentă.
• Simptome – oboseala, lipsa concentrării, problemele de memorie

 

La Psihoterapie apelăm pentru că ne copleșește puterea simptomului.

Simptomul diagnosticat corect ne va da perspectiva localizării conflictului actual într-una dintre ariile importante:

• Aria Corpului: în care ne investim energia spre orice activitate care ne pune corpul în centrul atenției;
• Aria Muncii: în care dăm atenție job-ului și productivității;
• Aria Relaționării: cu atenția centrată spre relațiile cu cei din jurul nostru;
• Aria Fanteziei: energie utilizată pentru a ne face planuri de viitor.

Modalitatea prin care îi facem față conflictului actual ne vorbește despre tiparul pe care îl folosim mereu când ne blocăm în problemele la care nu le găsim rezolvare. Din exemplul de mai sus înțeleg că persoana utilizează ca metodă de a face față conflictului, somatizarea, adică fuge spre aria corp, durerea sau blocajele corpului anunțând indirect că a uitat de echilibrul corpului. Durerea îl va invita să găsească soluții de ameliorarea durerii, în aceste fel relația cu propriul corp se va stabiliza.

 

2. Conflictul de bază

În timpul procesului nostru de educație care pornește din prima zi de viață, adunăm un set de valori și norme, cărora le voi zice simplu „motto-uri de viață”.

Aceste motto-uri ne ghidează în viață chiar dacă le-am asimilat în mare parte inconștient. Copii fiind nu aveam cum să refuzăm sau analizăm realist valorile familiei sau ale societății, atâta timp cât nu aveam suficientă experiență de viață. Așa că le primim pur și simplu de la cei care ne sunt alături în procesul de dezvoltare. Inclusiv distanța dintre noi și părinți ne educă și ne oferă motto-uri. Imaginează-ți situația în care mama ta ar fi fost prinsă la job de dimineața până seara, o situație tot mai răspândită în zilele noastre. Această mamă hrănește relația cu copilul ei și prin absență, oferind în mod indirect modelul performanței și al hărniciei în defavoarea petrecerii timpului relaxat împreună. În acest fel motto-ul muncii, hărniciei capătă o valoare reală în mintea copilului, care atunci când va ajunge adult are toate șansele să se arunce în muncă și să neglijeze petrecerea relaxată a timpului cu sine sau cu ceilalți.

Cu alte cuvinte, la această persoană conceptele legate de muncă și performanță vor deveni extrem de importante. Aceste  valori/motto-uri de viață care formează conținut pentru  conflicte de bază nu vor deranja decât în momentul în care ajuns adult și intrând într-o relație îi va aduce nemulțumiri partenerului/partenerei pentru lipsa din relație și implicarea excesivă în muncă. A munci excesiv pentru personajul nostru va fi o normalitate și nu va înțelege de ce trebuie să modifice această valoare personală. Dar în urma discuțiilor și certurilor repetate pe subiectul „tot timpul muncești și nu ai timp pentru noi” va resimți tensiune.

Performanța ca și capacitate face parte din aria muncă.

Timpul ca și capacitate o putem încadra în aria relații.

Dacă această persoană investește 60% din energie în muncă și 10%  energie în relație (restul până la 100% aparținând ariilor corp  și fantezie) cum va reuși să mențină echilibru în relație? Ce impact vor avea în timp certurile repetitive și cum va reuși să se desprindă de muncă pentru a răspunde nevoilor celuilalt? Dacă se va rupe de muncă, îl va satisface această nouă perspectivă? Sau îi va crea tensiune? Este ușor să renunți la un motto de viață în favoarea celuilalt? Sigur că acest proces de transformare nu este unul ușor de acceptat și integrat și nu se poate realiza decât cu un efort susținut de persoana în cauză. Nu te lăsa păcălit de ideea că tu poți aduce schimbare celuilalt.

Motto-urile/ normele/ valorile noastre de viață se construiesc din capacitați pe care le putem împărți în:

Capacități primare, emoționale: timp, răbdare, contact, încredere, speranță, tandrețe/sexualitate, acceptare

Capacități secundare, raționale : punctualitate, ordine, curățenie, spirit financiar, dreptate, hărnicie/performanță.

Unii dintre noi le avem dezvoltate mai mult pe cele emoționale, alții pe cele raționale. Imaginează-ți o relație în care tu ai mai bine reprezentate capacitățile raționale– ești punctual, este important pentru tine aspectul financiar, ai nevoie sa deții proprietăți, ești motivat să muncești cât mai mult, iar partenera ta apreciază timpul petrecut împreună, își dorește să fie acceptată și consideră atingerea cel mai bun medicament, adică are dezvoltate mai bine capacitățile emoționale.

Cum vezi o astfel de relație pe termen lung?

Vor rămâne fideli motto-urilor învățate de timpuriu?

De exemplu:

„doar prin muncă grea poți obține ce îți dorești” asta însemnând ca va petrece timp la job mai mult decât pentru a răspunde nevoilor emoționale ale partenerei, sau

„trebuie să ai răbdare cu partenerul tău și să lași de la tine tot timpul”- ceea ce presupune că indiferent cât de absent este celălalt din relație tu trebuie să înțelegi la nesfârșit.

Sau vor avea capacitatea să se modeleze unul pe altul și să își inventeze motto-uri proprii acceptate de ambele părți? Adică să flexibilizeze acele conflicte/motto-uri de bază ?!

 

3. Conflictul intern

Este un conflict inconștient care se naște din lupta între interese, eforturi, dorințe, așteptări sau idealuri opuse.

De exemplu:

Îmi doresc să divorțez (o situație actuală- conflict actual) pentru că nu mai reușesc să mă simt valoros în relație, dar valorile familiei mele (motto-ul/conflictul de bază sau altfel spus, normele familiei mele) resping complet ideea de divorț.

Am auzit mereu spunându-se cu seriozitate „în familia noastră nimeni nu a divorțat!”. Această presiune pe care o resimt pe de-o parte venită din dorințele mele interne de a mă distanța de o relație toxică, dar pe de altă parte din constrângerea externă venită de la familie că ar fi o rușine pentru neam să te desparți, aduce o confuzie ce declanșează un război intern între ce

VREAU și

ce TREBUIE să fac.

Să rămân fidel valorilor familiei?

Sau să am curaj și să sparg aceste tipare de gândire limitative în care eu ca individ nu pot avea acces la ce simt că mi-ar aduce liniște și echilibru intern?!

Am forță să lupt atât cu nevoile mele cât și cu limitările familiei?

Este corect să gândesc că familia de bază are o viziune limitativă?

Sau este doar un moft al meu faptul că îmi doresc altceva de la un partener?

Și ca să înțelegi și mai bine presiunea internă, imaginează-ți că această persoană ( din exemplul dat mai sus) mai are și copii. Cu atât mai mult ideea de a menține fidelitatea față de valorile familiei de bază crește, este?

Și varianta la care se ajunge este îngrădită în concluzia:

• nici dacă rămân fidel valorilor familiei de bază nu îmi este bine
• nici dacă nu rămân fidel acestor valori nu mă simt bine

Emoția dată de acest blocaj este greu de gestionat și aduce multă presiune internă. A sta blocat în cele 2 variante devine singura cale acceptată de creier, fără să se poată concentra pe alte variante. Din această postură persoana ajunge să repună în scenă valorile vechi și să funcționeze inconștient după ele.

Terapia sprijină conștientizarea și dizolvarea acestui conflict și găsirea de strategii utile pentru a se menține toate ariile vieții în balanță.

 

4. Conflict cheie

În fața problemelor pe care le avem apelăm la diferite tipuri de reacții.

Niciun tip de reacție nu este bun s-au rău ci mai degrabă trebuie privit ca o modalitate de reacție copiată din pattern-urile de comportament pe care le aveau părinții. Felul în care ei au reacționat în fața situaților dificile, devine modalitatea prin care credem că aceste situații se pot rezolva.

 

Avem 4 tipuri de reacții:  

a) Naiv primar în care reacția mea este Pasivă:

Aleg să fiu politicos și nesincer- nu spun ce gândesc de teamă că ceea ce spun îl va determina pe celălalt să plece din relație și asta îmi va produce suferință. Ca să nu mă expun acestei suferințe prefer să tac într-o dispută.

Soluția pe care o găsesc este centrată pe nevoile celuilalt, nevoile mele cad pe loc secund. Adun frustrare și după un timp aceasta îmi va genera stres greu de gestionat. Ca să descarc această energie a frustrării voi ajunge uneori în agresivitate (b)

b) Naiv secundar

Aleg agresivitatea ca formă de soluționare a problemelor. Sinceritatea mea crește, dar politețea scade, așa că voi spune răspicat ce gândesc, fără să îmi pese dacă pe celălalt îl doare. Empatia este scăzută, iar centrarea este pe propria persoană, cel din fața mea nu este un punct de interes ci se transformă într-un personaj care trebuie să înghită tot ce îi ofer. Soluția conflictului este centrată pe Sine.

c) Ambivalent 

Un tipar de reacție în care sinceritatea și politețea sunt extrem de scăzute, acest aspect fiind o constantă. Formula în care persoana se adresează este Pasiv-Agresivă și este singura modalitate în care își poate exprima un punct de vedere. Trebuie înțeles că din această poziție este imposibil de găsit soluții, accentul cade pe găsirea unui singur vinovat. Persoana care abordează acest tipar se consideră a fi mereu în postura celui care nu greșește niciodată și lipsa de empatie îi reduce capacitatea de a înțelege cât de toxică este această abordare într-o relație interumană.

d) Asertiv 

 Reacția pe care dorim să o antrenăm și care ne oferă poziția win-win. Abordarea conflictului este cu politețe mare și sinceritate crescută, persoana își asumă faptul că are o opinie diferită față de a celuilalt și nu are așteptarea ca această părere să fie singura valabilă. Este dispus să colaboreze și să schimbe păreri, să le audă pe cele ale interlocutorului și să găsească soluții utile de ambele părți. Empatia este utilizată matur, procesul de relaționare este plăcut și menținut în timp, fără să existe amenințarea :”dacă nu faci cum zic eu, te pedepsesc” ca în cazul reacției ambivalente (b) ci mai degrabă soluțiile găsite sprijină creșterea părților. Această comunicare se bazează pe încredere și oferă stabilitate în timp.

Odată găsit tiparul de reacție acesta poate fi modificat cu participarea activă a celui care își dorește schimbare.