Dacă Eu am un comportament elegant față de mine și față de celălalt, îi înțeleg perspectiva, îl aud și sunt conectat, atunci misiunea de a fi în 2 se simplifică. Odată ce Eu sunt în echilibru, voi furniza acest echilibru și în relație, prin simplul fapt că voi fi un model și partenerul meu va beneficia de vocea, tonusul, atitudinea, Dex-ul meu.

Este recomandat să mă văd pe mine înainte să cer. Să îmi fac o analiza corectă, clară, să înțeleg ce fac, ce gandesc și ce pot schimba ca mie și relației mele să îi fie bine.

Când îmi doresc să îmi analizez și partenera, o pot face prin a-i analiza postura corpului. Un corp care urlă a suferință va alege să stea aplecat, cu privirea fixată în jos, cu mișcări îngreunate, ceea ce traduce un climat emoțional încărcat. În schimb o persoană tonică, care afișează o postură vie, echilibrată, îți vorbește despre emoția vie din interior.

 

Cum putem noi femeile să ne menținem un corp echilibrat? Putem fi independente?

 

Răspunsul simplu este ”Da”. Doar că acest concept al independenței este înțeles greșit.

A fi independent presupune să ai curaj să te exprimi, sa vorbești despre nevoile tale, să greșești și să îți asumi, să ceri ce ai nevoie fără să îți fie teamă că nu meriți sau nu vei fi valorizată. A fi independentă nu presupune că nu ești conectată emoțional. Din contră…din această postura a femeii care are curaj să se exprime, relația va avea parte de sinceritate, deschidere, comunicare și conectare. Când o femeie este constrânsă de control, gelozii nestăvilite, critici și conflicte constante, mesajul care i se transmite este că nu este suficientă. Iar acest mesaj surd o va transforma în timp. Îi va dilua stima de sine și îi va
provoca suferința pe care o putem traduce prin diverse stări, apatie, nesiguranță, anxietate, lipsă de concentrare, furie, somatizări.

 

Se pot desprinde bărbații de dependența față de familia de bază? Da.

 

Dar acest proces este doar al lor. Ei îl pot analiza, înțelege și schimba. Și acest proces se poate realiza prin psihoterapie. Nu este procesul soției, sau al altor membrii. 
A îți asuma că ai de schimbat o dependență ca să te poți conecta de parteneră într-un mod autentic, este un mare pas spre schimbare. A fi conștient de puterea vocii tale, nu poate fi decât un proces benefic. Relațiile cu famiia de bază nu trebuie să se încheie, ci mai degrabă e indicat să se regleze.

Aceste idei le-am expus în emisiunea cu Albertina și te invit să le asculți și să reflectezi asupra lor. Poți fura idei care ți se potrivesc pentru a avea curaj să îți pui întrebări curajoase.

.